Deputatul Marius Budăi, fost ministru al Muncii, a votat, duminică, atât pentru alegerile locale, cât şi pentru cele europarlamentare, arătând că ambele scrutinuri sunt importante.

Referindu-se la alegerile locale, Budăi a declarat că a votat pentru experienţă în administraţia publică, în timp ce la europarlamentare pentru o Europă fără extremism şi pentru o Românie puternică în Uniunea Europeană.

„Am votat pentru experienţa în administraţia publică, pentru continuarea dezvoltării judeţului nostru şi pentru oameni care au demonstrat că ştiu ce au de făcut, că pot să facă, că îşi iubesc localităţile din care provin. Am votat pentru o Europă incluzivă, o Europă lipsită de extremism, o Europă cu toate statele membre egale şi pentru o Românie puternică în Uniunea Europeană”, a afirmat Budăi conform Agerpres.

Fostul ministru şi-a exprimat dreptul de vot în localitatea Curteşti din judeţul Botoşani.