Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” a obținut o nouă finanțare nerambursabilă de la Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Este vorba de un proiect de peste 175.000 de lei, din care contribuția instituției de cultură este de peste 26.000 de lei.

Proiectul, „Tabloul povestește”, presupune valorificarea colecției de grafică semnată de Spiru Vergulescu, respectiv cele 101 desene în tuș aflate în proprietatea Memorialului care ilustrează traseul vieții lui Mihai Eminescu și mediul socio-politic al României secolului XIX.

Aceste tablouri în tuș vor fi digitalizate și augmentate. Pentru fiecare grup tematic de tablouri, va fi creat un cod QR. De asemenea, va fi realizat, de către elevii liceelor de artă în cadrul unei tabere de pictură la Ipotești, un film de animație care să prezinte momentele biografice ilustrate de Spiru Vergulescu și elemente din realitățile socio-politice ale epocii.

Echipa de la Memorialul Ipotești, condusă de doamna manager Ala Sainenco, este una dintre ele mai performante și inovative. Cu toții au înțeles importanța atragerii fondurilor nerambursabile pentru realizarea proiectelor culturale pe care le gândesc. Prin acest proiect datorită animațiilor, expoziția de bază de la Ipotești va căpăta noi straturi de semnificație”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, felicitându-i, totodată, pe cei implicați în proiect.

După implementarea proiectului, vizitatorii vor putea scana cu telefonul orice desen, iar pe ecran vor apărea straturi suplimentare de informație și elemente interactive: secvențe din biografia și opera lui Mihai Eminescu, contextualizate prin scene din peisajul cultural, social și politic din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea.