O șoferiță de 80 de ani, din Botoșani, s-a ales cu mai multe leziuni și a fost transportată la spital, după ce a ajuns cu mașina într-o râpă. Conform polițiștilor, femeia a pierdut controlul volanului.

O femeie de 80 de ani, din judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism, pe D.N.13/B, Pasul Bucin, dinspre Praid către Gheorgheni, din cauze şi în împrejurări ce se vor stabili ulterior, ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit într-o râpă. Femeia a suferit mai multe leziuni corporale şi a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, urmând a-i fi recoltate şi probe biologice, deoarece nu a putut fi testată cu aparatul alcooltest”, anunță IPJ Harghita, conform Agerpres.

La fața locului au intervenit și echipajele Detaşamentului ISU Odorheiu Secuiesc şi Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Praid, întrucât femeia a trebuit să fie scoasă din vehicul.  

Șoferița a fost preluată de echipajul Serviciului de Ambulanţă din Corund şi dusă la o unitate medicală. 

Se fac cercetări pentru a fi stabilite cauzele și împrejurările în care s-a produs incidentul.