Peste 300 de persoane au fost evacuate, vineri după-amiază, din complexul Uvertura Mall din municipiul Botoşani, din cauza unei posibile scurgeri de gaze, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului Județean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU).

Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz.

Pompierii din cadrul Detaşamentului din Botoşani au ajuns la faţa locului şi au decis evacuarea preventivă a tuturor persoanelor aflate în clădire.

Totodată, s-au aerisit spaţiile, la nivelul tuturor etajelor. În urma verificărilor efectuate la faţa locului, s-a constatat faptul că mirosul provenea de la demisolul clădirii, din parcarea interioară, unde erau scurgeri de gazolină de la o maşină care a aprovizionat un magazin din interiorul obiectivului.

La acţiunile de evacuare au participat poliţişti şi jandarmi, precum şi personalul obiectivului cu responsabilităţi în domeniu.

Poliţiştii şi jandarmii au blocat traficul pe Calea Naţională, între străzile Griviţa şi Victoriei, asigurând şi măsurile de ordine şi siguranţă publică.

La faţa locului au ajuns şi echipaje aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă, însă nu a fost nevoie de intervenţia acestora.

Au intervenit şi angajaţii societăţii de distribuţie a gazelor, care au constatat că nu există niciun pericol, obiectivul putându-şi relua activitatea.