Denumită și Cincizecimea sau Pogorârarea Sfantului Duh, este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, alături de cea a Paștilor.
De Rusalii, credincioșii își amintesc că Duhul Sfânt a venit în lume şi s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli, iar la Ierusalim s-a întemeiat Biserica lui Hristos.
Rusaliile, împreună cu Paștele, reprezintă cea mai veche sărbătoare creștină, fiind prăznuită încă de pe vremea apostolilor. Până către sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea, Cincizecimea era sărbătorită împreună cu Înălţarea Domnului. După aceasta, Înălţarea a fost mutată la 40 de zile de la Paşte, Rusaliile devenind sărbătoare de sine stătătoare, potrivit Agerpres.
Printre obiceiurile populare se numără împodobirea caselor cu ramuri verzi de tei sau nuc, închipuite ca „limbile de foc” care au coborât peste Apostoli, despre care se crede că protejează gospodăriile de spiritele rele.
De asemenea, se practică dansul Călușarilor, un ritual vechi de secole care este considerat a avea puteri tămăduitoare și apotropaice. Călușarii, purtând costume tradiționale și bâte, dansează în ritmuri sacadate, iar acest spectacol atrage mulți spectatori, atât localnici cât și turiști.