Trei dintre bărbații care au căzut, duminică, în bazinul de decantare al fabricii de cașcaval din Ibănești, și-au pierdut viața. Unul dintre aceștia a decedat la spital, iar victimele resuscitate de cadrele SMURD au murit la fața locului.
Potrivit autorităților, doi bărbați, de 50 și 52 de ani, au fost găsiți în stop cardio-respirator și resuscitați zeci de minute, însă nu au răspuns manevrelor. Un bărbat de 47 de ani a fost trimis la Spitalul Județean „Mavromati”, fiind conștient la sosirea forțelor de intervenție, dar a rezistat până în jurul orei 16:30, când s-a declarat decesul acestuia.
Un al patrulea bărbat, în vârstă de 56 de ani, a fost trimis la Iași cu elicopterul SMURD.