Conducerea organizaţiei judeţene Botoşani a Uniunii Salvaţi România (USR) a fost revocată, în baza unei decizii a Conferinţei Judeţene a USR, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de reprezentanţii acestei formaţiuni politice.

Preşedintele organizaţiei, Cristina Lăcătuşu, şi ceilalţi membri din Biroul Judeţean şi-au pierdut funcţiile, urmând ca noua conducere să fie desemnată în urma unor alegeri care vor avea loc la începutul lunii viitoare.

„În cadrul Conferinţei Judeţene de ieri s-a decis şi revocarea întregii conduceri de la nivel judeţean. Alegerile pentru Biroul judeţean, respectiv preşedinte al filialei judeţene vor avea loc”, se arată în comunicatul USR.

La nivelul filialei municipale Botoşani, ca urmare a demisiei preşedintelui Raluca Curelariu, dar şi a altor membri ai Biroului Local, alegerile vor fi organizate în zilele de 5-6 iulie.

La alegerile locale din 9 iunie, Alianţa Dreapta Unită USR- PMP- Forţa Dreptei a obţinut la Consiliul Judeţean (CJ) doar 3,70 % din voturi, iar la preşedinţia CJ Cristina Lăcătuşu a obţinut 3,23%.