„Ziua Internațională Împotriva Consumului și Traficului Ilicit de Droguri” a fost marcată, miercuri, și la Botoșani, prin „Târgul Serviciilor de Prevenire și Asistență în domeniul Drogurilor”.
Evenimentul s-a desfășurat pe Pietonalul Unirii și a fost organizat de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), cărora li s-au alăturat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ), Direcția de Sănătate Publică (DSP) și Centrul Ortodox pentru Recuperarea din Adicții „Sfântul Apostol Andrei” din Botoșani.
Aproximativ două ore, specialiștii și voluntarii din cadrul acestor instituții au distribuit trecătorilor materiale informative și promoționale specifice acestei teme, prezentându-și totodată serviciile, programele și proiectele din domeniul prevenirii consumului de droguri.
„În contextul acestei activități, colegii mei, asistenți sociali și psihologi, au oferit informații tinerilor și adulților de pe Pietonalul Unirii, în intervalul celor două ore pe parcursul cărora s-a desfășurat acest eveniment. Noi, DGASPC Botoșani, am ales să fim astăzi vizibili într-o manieră diferită, iar echipa noastră a purtat tricouri albe, cu mesaje motivaționale care transmiteau că suntem alături de tinerii aflați în dificultate. Vă vedem, vă auzim, vă înțelegem! Suntem aici pentru voi, dragi copii! Aveți încredere în noi că vă susținem să treceți prin orice dificultate cu care vă confruntați pe parcursul preadolescenței și adolescenței astfel încât să fiți la lumină”, a transmis Felicia Mihai, coordonatoarea Serviciului de Intervenție Specializată pentru Copil și Familie (SISCF) Botoșani.
Coordonatoare complexului de servicii menționează totodată importanța înființării și dezvoltării serviciilor de consiliere psihologică, de psihoterapie pentru copii, adolescenți, tineri și părinții acestora care trec prin situații dificile în evoluția lor psiho-socio-emoțională.
„Fără suport emoțional , fără relații sănătoase între semeni, copiii nu pot depăși aceste situații dramatice. Este necesar înființarea și dezvoltarea serviciilor de consiliere și asistență pentru copii cu scopul de a preveni consumul de droguri”, a precizat Felicia Mihai.
Botoșănenii care se confruntă cu diferite adicții pot apela și la serviciile oferite de către Centrul Ortodox pentru Recuperarea din Adicții „Sfântul Apostol Andrei, situat la etajul 1, în incinta Protopopiatului din Botoșani.
Acesta este un centru nou înființat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei din Iași și oferă servicii de consiliere atât pentru dependenți (alcoolici, dependenți de droguri, tutun, sex și pornografie, jocuri de noroc, dependență digitală, codependență), cât și pentru familiile acestora, terapie individuală și de grup cu persoanele dependente, consilierea părților terțe interesate, evaluare psihologică, tabere terapeutice și consiliere prin telefon.
Serviciile sunt gratuite și se adresează inclusiv minorilor care se confruntă cu diverse dependențe.
„Până la acest moment sunt incluse în program aproximativ 30 de persoane, pe dependențe digitale, jocuri de noroc, alcoolism, tutun sau codependenți. În funcție de gravitatea problemei, se stabilește un program individual de consiliere. Eu prestez activitate voluntară, fiind un dependent de jocurile de noroc. Sunt în abstinență și recuperare de șapte ani și vreau să dăruiesc la rândul meu celor ce au nevoie din ceea ce am dobândit în acest interval de timp”, a declarat Andrei Cristian Bucșă, coordonator acestui program.
În cadrul acestui eveniment, a fost prezent și cunoscutul medic botoșănean Corneliu Saradan, care a vorbit despre cele trei faze ale consumului de droguri.
„Avem trei faze ale consumului de droguri: curiozitatea sau experimentarea, în care tânărul sau adolescentul vrea să vadă ce se întâmplă dacă fumează o țigară de canabis sau obișnuită, sau dacă va consuma alcool. A doua fază este obișnuința, atunci când tânărul sau adolescentul consumă aproape zilnic, iar reflexele automate sunt deja formate. În cea de-a treia fază apare dependența, iar momentul în care nu consumă substanța adictivă intră în sevraj și apar reacții adverse psihice și fizice”, a precizat Corneliu Saradan, medic specialist în cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) din Botoșani.
(Anca SAVEL)