Două lovituri acuplate cu proiectil perforant incendiar, calibru 20 mm, au fost descoperite, joi, pe malul râului Jijia, în localitatea Todireni, anunță Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, muniția a fost găsită chiar de echipa pirotehnică a IJSU, pe timpul unei ședințe de pregătire, care presupunea efectuarea unor operațiuni de cercetare, detectare, dezgropare, identificare, ridicare, transport și depozitare.

„Aceasta era îngropată în pământ, la aproximativ 30 de centimetri, fiind detectată cu aparatura specifică. Pirotehnicienii au stabilit că muniția este în perfectă stare de funcționare. Aceasta a fost ridicată, transportată și depozitată în siguranță, în poligonul militar de la Copălău, urmând să fie distrus”, a precizat IJSU.