Rovinieta poate fi achiziţionată şi pe platforma oficială de plăţi online a statului român, Ghişeul.ro, a anunţat joi ministrul Cercetării, Bogdan Ivan.

El a precizat că sunt deja peste 2,2 milioane de utilizatori ai platformei şi că suma de peste 2 miliarde de lei colectată în primele şase luni din acest an depăşeşte suma totală colectată în 2023. Rovinieta poate fi cumpărată pe o durată de o zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile sau 12 luni.

Ghişeul.ro are peste 400 de tipuri de plăţi pentru servicii publice, utilităţi şi amenzi, disponibile inclusiv în aplicaţia mobilă descărcată din magazinele Apple App Store şi Google Play Store.