Băiatul de 11 ani, din municipiul Botoșani, pe care familia l-a declarat dispărut sâmbătă dimineață, a fost găsit spre seară în oraș, anunță Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

Copilul plecase de acasă în jurul orei 10:30, urmând să se întâlnească pe Pietonalul Unirii cu o rudă. El nu a mai ajuns în locul stabilit, iar familia a cerut ajutorul autorităților. Băiatul a fost găsit după câteva ore de căutări.

Minorul a fost identificat de polițiști. Acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni în perioada în care a lipsit de la domiciliu”, a precizat IPJ Botoșani.