Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, sărbătoriţi pe 29 iunie. Tradiții și obiceiuri la români

Creştinii îi sărbătoresc pe 29 iunie pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii celor din penitenciare care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru s-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini. În credinţa populară, ziua de 29 iunie este denumită Sânpetru de vară.

Sfântul Petru, unul dintre cei doisprezece apostoli, fratele Sfântului Apostol Andrei, era de origine din Bethsaida, localitate aflată în apropierea Lacului Tiberiadei. Numele lui Petru a fost Simon. La acceptarea lui ca apostol, primeşte numele de Chifa, echivalentul lui Petru în aramaică, ceea ce înseamnă „piatră”. Asemenea fratelui său, el a fost pescar.

În timpul activităţii de pe pământ a Mântuitorului, Petru a fost de faţă în toate ocaziile, când doar un grup restrâns dintre ucenici au fost admişi (Matei 9. 18-26; 17, 1-8; 26, 37). Deşi privilegiul de a fi descoperit că Iisus este Mesia îi revine Sfântului Apostol Andrei (Ioan 1,41), Petru este cel care afirmă cu mai multă tărie acest lucru, fapt pentru care Mântuitorul îl evidenţiază (Matei 16, 13-20). Cu toate acestea, Petru nu este statornic în credinţa sa în Hristos. Sfântul Apostol Petru, cu voia lui Dumnezeu, a fost lăsat să se lepede de trei ori de Hristos, în vremea Sfintelor Sale Patimi.

Trei sunt motivele pe care Părintele Cleopa Ilie le arată ca fiind întemeiate pentru această cădere a Sfântului Petru: pentru a se smeri mai mult, pentru a plânge mai cu amar în toată viaţa sa, aşa cum arată Sfântul Evanghelist Matei: „Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, care zisese: Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi ieşind afară, a plâns cu amar” (Matei, 26, 75), preluat de Digi24.

Cea de-a treia pricină a fost că durerea şi dragostea sa pentru Hristos vor mări mila Sfântului Petru pentru cei păcătoşi. După Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Petru, verhovnicul celorlalţi apostoli, se umple cu nespusă râvnă şi putere de sus; lepădă frica, aruncă vălul îndoielii, lasă toată neştiinţa şi începe primul a vorbi despre Hristos în adunări, pe străzile Ierusalimului, în templul lui Solomon.

Peste tot învaţă, face minuni, vindecă bolnavi, mustră, suferă închisoare. În ceea ce priveşte activitatea sa misionară, se ştie că Sfântul Apostol Petru a propovăduit la Ierusalim, în Iudeea, în Samaria, în Asia Mică, până în Babilon.

Sfântul Pavel, Apostolul neamuriIor, s-a născut într-o familie de evrei descendentă din seminţia lui Veniamin, în Tarsul Ciliciei, probabil în primii ani ai erei creştine, primind numele de Saul. A fost crescut şi educat în tradiţia fariseică, se pare, la Ierusalim, desăvârşindu-şi educaţia sub îndrumarea vestitului rabin Gamaliel (Faptele Apostolilor 26, 5).

Aparţinând diasporei evreieşti, Pavel cunoştea şi vorbea limba greacă şi era familiarizat cu cultura şi civilizaţia elenistă. În plus, el deţinea şi cetăţenia romană. Deşi căsătoria era una din obligaţiile unui fariseu, Saul (numele ebraic) nu se căsătoreşte. Întrucât fiecare rabin trebuia să aibă o meserie, el învaţă să ţeasă pânză pentru corturi. Saul devine unul din cei mai aprigi persecutori ai creştinilor, văzând în credinţa creştină un duşman de moarte al tradiţiei legaliste iudaice.

Este martor al martirizării Sfântului Ştefan, păzind hainele celor care l-au lovit cu pietre până l-au omorât.

Sfântul Pavel a făcut trei călătorii misionare, propovăduind ziua şi noaptea, cu timp şi fără timp, vestea cea bună, mai întâi în Antiohia, în Cipru; apoi în Asia Mică, în Pamfilia, Frigia, Galatia cu cetăţile Listra, Iconiu, Derbe, Milet, şi Efes, unde a pătimit multe de la păgâni şi iudei. Apoi, îndemnat de Duhul Sfânt (Fapte 16, 9), a trecut în Macedonia şi în Ahaia (Grecia), propovăduind în cetăţile Filipi, Bereea, Tesalonic, Corint, şi Atena.

Întărind cu multe minuni cele propovăduite de el, a rânduit în toate cetăţile preoţi şi episcopi la bisericile întemeiate printre păgâni, precum pe Timotei la Efes şi pe Tit în insula Creta. Apoi Sfântul Apostol Pavel s-a suit pentru ultima oară la Ierusalim, unde a fost prins de evrei şi ţinut în lanţuri şi în temniţă peste doi ani.

La cererea sa, a fost dus apoi cu mari primejdii la Roma, predicând şi aici Evanghelia mântuirii încă doi ani. În anul 64, la ordinul împăratului Nero, a fost prins şi i s-a tăiat capul, în Roma. Sfântul Apostol Pavel rămâne, fără egal, între cei care şi-au asumat sarcina de a propovădui învăţătura creştină.

Tradiții și obiceiuri de Sfinţii Petru şi Pavel

Pentru că Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost în temniţă fiindcă L-au mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din România. Cei doi sfinţi sunt ocrotitori ai celor lipsiti de libertate şi pentru că cei ajunşi în penitenciare sunt persoane care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru s-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini.

Tradiţia populară spune că în această zi apar licuricii, care îi ghidează pe cei ce se rătăcesc în păduri sau în munţi. Aceştia ar fi, de fapt, scântei ale biciului Sfântului Petru. De Ziua Sfinţilor Apostoli Petru si Pavel se dă de pomană pentru cei morţi, iar femeile trebuie să ofere vecinilor şi săracilor mâncare gătită, dar şi vase de lut pline cu apă, astfel încât morţii nu vor flămânzi, şi nici nu vor înseta pe tărâmul celălalt.

Oamenii nu au voie să muncească, nici la câmp, şi nici în gospodărie. În ziua prăznuirii celor doi sfinţi nu se spală, nu se aruncă gunoiul din casă şi nu se toarce, iar oamenii trebuie să meargă la biserică. În această zi nu se scutură merii, pentru ca ogoarele să fie protejate de grindină.

În popor, se mai spune că femeile văduve nu au voie să mănânce mere până în ziua de Sfântul Ilie dacă vor să fie sănătoase. În Calendarul popular, ziua Sfinţilor Petru şi Pavel marchează miezul verii agrare şi perioada secerisului.

În vremurile când oamenii erau foarte credincioşi, Sânpetru de Vară umbla pe Pământ, singur sau însoţit de Dumnezeu. În povestirile şi snoavele populare, Sânpetru este un om obişnuit: se îmbracă în straie ţărăneşti, se ocupă cu agricultura, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul.

Fiind credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer, unde îi încredinţează porţile şi cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cereşti, împarte hrana animalelor sălbatice, în special lupilor, fierbe grindina pentru a o mărunţi prin topire şi a deveni mai puţin periculoasă, se mai spune în popor.