Leon Dănăilă, neurochirurgul din Botoșani recunoscut la nivel mondial, a împlinit pe 1 iulie venerabila vârstă de 91 de ani. Cu peste 40.000 de intervenții chirurgicale la activ, Dănăilă face parte din topul celor 500 de genii ale secolului XX. Medicul neurochirurg și-a dedicat toată viața cercetării creierului. Leon Dănăilă deține 18 brevete de inventator și 10 de inovator și este autor a 60 de cărți și atlase de specialitate.

S-a născut la 1 iulie 1933 în orașul Darabani și a absolvit Liceul „Grigore Ghica“ din Dorohoi în anul 1952. În perioada 1952-1958 a urmat cursurile Facultății de Medicină din Iași. După absolvirea facultății, a lucrat timp de 2 ani ca medic stagiar la Spitalul din Comănești, între 1958-1960, și ulterior un an la Circumscripția sanitară din Dărmănești, între 1960-1961.

În anul 1961 a ocupat prin concurs postul de medic secundar neurochirurg la clinica de Neurochirurgie de la Spitalul „Gh. Marinescu“ din București, unde activează și în prezent. În anul 1966 a promovat examenul de medic specialist neurochirurg, iar în 1972 devine doctor în medicină cu lucrarea referitoare la neurinomul spinal. În același an 1972 este licențiat și al Facultății de Filosofie-Psihologie din București.

Leon Dănăilă a înființat prima secție de neurochirurgie vasculară din țară

A studiat neurochirurgia timp de un an la New York în cadrul unei burse Fullbright, derulată în perioada 1980-1981, şi a participat la diferite specializări, cursuri și schimburi de experiență la Budapesta (1978 şi 1979), Delft (1981), Moscova (1982), Edinburgh (1990), Glasgow (1990), Dusseldorf (1991), Paris (1991), Bruxelles (1995).

În 1981 a înființat prima secție de neurochirurgie vasculară şi microneurochirurgie vasculară din țară și în același an a devenit șeful Clinicii II Neurochirurgie vasculară din cadrul institutului (IBCV). Începând cu anul 1990 a fost conducător științific de doctorate atât pentru doctoranzi români, cât și străini (Israel, Grecia, Egipt). În această calitate a format 21 de doctori în științe medicale.

În anul 1991 a ocupat prin concurs postul de profesor neurochirurg la clinica II Neurochirurgie a Universității de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din București, iar în anul 1992, cel de profesor de psihoneurologie la Facultatea de Psihologie a Universității „Titu Maiorescu“ din București. În perioada 1992-2004 a fost director al departamentului de Neurochirurgie din cadrul Facultății de Medicină „Carol Davila“ din București, conform EuroOlteniaInfo.ro.

A redus mortalitatea operatorie de la 59% la 4% în domeniul anevrismelor intracerebrale

În perioada 1994 – 1995 a fost director general al Spitalului „Gh. Marinescu“ din București, iar între 1995 – 2004 a fost director general adjunct al Institutului de Boli Cerebrovasculare „Vlad Voiculescu“ din București. A coordonat activitatea mai multor comisii de specialitate:

– 1990-2004, președinte al comisiei de neurochirurgie din cadrul Ministerului Sănătății și al comisiei ministeriale care aproba plecarea în străinătate a diferitelor persoane pentru tratament neurochirurgical

– începând cu anul 1996 este președintele comisiei de neurochirurgie de la Institutul de Medicină Legală.

Datorită specializărilor continue și aplicării celor mai moderne tehnici operatorii, în cazul neurinoamelor de acustic, a redus mortalitatea operatorie de la 51% la 4%, iar în domeniul anevrismelor intracerebrale, de la 59% la 4%. Aceste rezultate se datorează faptului că a introdus în arsenalul sălii de operație din România microscopul operator în anul 1979 și laserul în anul 1984. Până în prezent a efectuat peste 40.250 intervenții chirurgicale din care peste 21.000 cu microscopul operator, peste 700 cu laserul și circa 17.000 clasic, fără microscop și fără laser. A construit doar prin eforturile proprii, fără susținerea vreunei autorități, 16 camere de spital și o sală de operație dotată la cele mai înalte standarde.

A introdus şi publicat pentru prima dată în ţară şi printre primii pe plan internațional tratamentul conservator al hematoamelor intracerebrale primare. Este neurochirurgul care a operat anevrismele sistemului arterial vertebro-bazilar începând cu anul 1985 în România. Rezultatele acestor operații sunt publicate în diferite lucrări științifice. A studiat şi a efectuat primele calosotomii pentru tratarea epilepsiei.

Din 2007 până în 2011 a fost membru în Comitetul Director al celor trei programe europene de cercetare COST (European Cooperation in Science and Technology): 1) COST Action BM0605 – Consciousness; 2) COST Action BM0601- Neuromath; 3) COST Action B30 – Neural Regeneration and Plasticity: Nereplas.