Un incendiu violent s-a produs, marți, într-o gospodărie din localitatea Frumușica, anunță Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).
Potrivit sursei citate, bunurile din interiorul casei au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, după ce proprietara a uitat pe aragaz o oală cu mâncare. Vecinii au observat incendiul și au sunat după ajutor la 112.
La caz au ajuns pompierii din Flămânzi și Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Frumușica.
„Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile din toate cele cinci camere și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la acoperișul casei, dar și la construcțiile din gospodăria alăturată. Pompierii au înlăturat pericolul de explozie, din interior fiind scoase trei butelii”, a precizat IJSU.