Aproximativ cinci hectare de vegetație uscată și lăstăriș au ars, marți, pe un câmp de la marginea localității Gorbănești, anunță Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție din Trușești, cu o autospecială de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Gorbănești.

„Vântul, degajările mari de fum, suprafața mare incendiată, temperaturile ridicate, dar și faptul că terenul era accidentat au îngreunat misiunea pompierilor. Aceștia au depus un efort considerabil pentru a opri propagarea flăcărilor. Mai bine de o oră a durat întreaga intervenție”, a precizat IJSU.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind utilizarea focului deschis în spații deschise.