Un taur a fost salvat de pompieri, duminică, după ce a căzut într-un puț adânc de aproximativ doi metri, în localitatea Petricani, a anunțat Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, localnicii au încercat să îl ajute pe proprietar să îl elibereze. Eforturile lor au fost zadarnice, motiv pentru care au sunat la 112. Au intervenit pompierii militari și voluntari din Săveni, cu o autospecială de intervenție, accesorii specifice și un buldoexcavator.

Pentru a putea ajunge la animal, s-a săpat în jurul fântânii și s-a îndepărtat primul tub, cu ajutorul utilajului. Folosindu-se de kitului de salvare din spații înguste, pompierii au reuşit să îl aducă la suprafaţă. Acesta nu a fost rănit”, a precizat IJSU.

Intervenția a durat aproape o oră.