Rata de promovare a examenului de titularizare este de 42,8% în județul Botoșani, înainte de depunerea contestațiilor, anunță Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ).

Potrivit sursei citate, procentul notelor între 5 și 6,99 este de 37,2%. „Un singur candidat a obținut nota 10 la disciplina biologie, iar 226 candidați au obținut note între 7 și 9,99”, precizează IȘJ.

La concursul pentru ocuparea posturilor din învățământul preuniversitar s-au prezentat 578 de candidați, din totalul de 662 de cadre didactice înscrise. Pe parcurs, 48 de candidați s-au retras din motive personale, astfel că au fost predate un număr total de 530 de lucrări.

Contestațiile se pot depune până miercuri, la ora 12:00. Rezultatele finale vor fi afișate pe 31 iulie.