Un pisoi a fost salvat de pompieri, miercuri seară, după ce a rămas blocat pe acoperișul unui bloc din municipiul Botoșani, a transmis Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).
Potrivit sursei citate, o locatară a auzit mieunatul disperat al puiului de pisică și, neputând interveni singură, a apelat la 112 pentru a solicita ajutor.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului din Botoșani. La vederea salvatorilor, pisoiul s-a speriat și a căutat refugiu, intrând în burlanul de scurgere al apei de pe acoperiș.
„Intervenția s-a dovedit a fi destul de complexă, aceștia fiind nevoiți să demonteze burlanul bucată cu bucată pentru a ajunge la pisoi. După eforturi susținute, ei au reușit să-l găsească blocat la aproximativ 3 metri înălțime și să-l elibereze”, a relatat IJSU.
Pisoiul a fost predat predat locatarei care a sunat după ajutor, aceasta oferindu-se să aibă grijă de el și să-i găsească un adăpost sigur.