FC Botoșani a confirmat, sâmbătă, prin intermediul rețelelor sociale, plecarea extremei stânga Sebastian Mailat la Suwon Samsung Bluewings, echipă aflată pe poziția a cincea din liga a doua din Coreea de Sud.

FC Botoșani va încasa de pe urma lui Sebastian Mailat 300.000 de euro, valoarea clauzei de reziliere, potrivit Gazetei Sporturilor.

La rândul său, Mailat va primi un salariu lunar de 25.000 de euro, în creștere cu 20.000 de euro față de cât îi oferea Valeriu Iftime.

Mulțumim SM7: Sebi, acasă vei fi mereu iubit! A participat activ la parcursul bun al echipei, s-a implicat trup și suflet în menținerea FC Botoșani pe prima scenă fotbalistică, a stat aproape de suporteri și a luptat alături de colegi pentru ca numele echipei pe care a reprezentat-o să sune ca o învingătoare.

După 67 de meciuri în tricoul roș-alb-albastru și 23 de goluri înscrise în porțile echipelor adverse, Sebastian Mailat părăsește FC Botoșani pentru a accepta o nouă provocare în celălalt capăt de lume.

Atacantul în vârstă de 26 de ani a ajuns la un acord cu echipa Suwon Samsung Bluewings, locul 5 în eșalonul secund din Coreea de Sud această țară. Misiunea lui Sebi Mailat și a viitorilor colegi este promovarea în prima ligă, iar FC Botoșani îi urează succes, încredințându-l că aici își va găsi mereu locul.

Mulțumim și numai de bine să auzim, Sebi!”, se arată pe pagina de Facebook a celor de la FC Botoșani.

Sebastian Mailat este cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la suma de 600.000 de euro. El a mai evoluat în cariera sa pentru Universitatea Cluj, FC Voluntari, Gaz Metan Mediaș, CFR Cluj și Poli Timișoara, având în palmares trei campionate și o supercupă alături de „feroviari”.