Zeci de elevi din şapte judeţe s-au reunit la Botoşani, în cadrul unei Taberei Militare de Airsoft, care a ajuns deja la cea de-a noua ediţie. Timp de o săptămână, cadeţii au parte de o experienţă plină de adrenalină, în care îmbină teoria cu disciplina militară, sub atenta supraveghere a profesioniştilor din domeniu.
Cadeţii taberei militare de airsoft din Botoşani au parte de o trezire la fel ca în armată, dar şi de o lecţie despre cum trebuie să fie făcut patul. După înviorare şi un mic dejun copios, programul continuă cu instrucţie şi exerciţii militare
Surpriza zilei a fost lecţia de rapel, condusă de un pompier specialist în alpinism, unde tinerii au învăţat şi pus în practică tehnicile de coborâre de pe o clădire. Ediţia a noua a taberei reuneşte tineri din şapte judeţe şi le aduce o săptămână plină de adrenalină.
„Este o tabără cu caracter specific militar şi airsoft. Este ceva ce pentru ei este inedit”, a spus jandarmul Iustinian Ciornei pentru ObservatorNews.ro.
„Pe tot parcursul acestei perioade de instruire, avem atât instruire practică, cât şi teoretică, după care o să încercăm să îi introducem în activitatea propriu-zisă a sportului airsoft, dar combinat cu elemente de disciplină militară”, a afirmat Radu Humelnicu, organizatorul taberei.
Săptămâna se încheie cu o ceremonie specială pe data de 30 iulie, atunci când tinerii vor putea împărtăşi experienţele trăite şi lecţiile învăţate în această aventură unică.