Rata de promovare a examenului de titularizare a crescut cu 2,7%, în județul Botoșani, după soluționarea contestațiilor, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ).
Potrivit sursei citate, au fost depuse 116 contestații, iar pentru 69 dintre lucrările reevaluate, notele au fost majorate. Pentru alte 45, în schimb, rezultatele au fost diminuate.
„În urma reevaluării lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, rata de promovare la nivelul județului Botoșani a crescut la 45,4 %, cu 2,7 % față de cea inițială (42,8%)”, a precizat IȘJ Botoșani.
O singură notă de 10 a fost obținută la examenul de titularizare. Alți 240 de profesori au obținut note cuprinse între minimul 7 și 9,99.
La titularizare au participat, în total, 530 de cadre didactice, care au concurat pentru cele 220 de posturi disponibile în învățământul preuniversitar din Botoșani.