Pensionarii din România vor primi în această lună deciziile de recalculare a pensiilor. În prezent, pensia medie în România variază semnificativ între județe, cu cele mai mari valori înregistrate în județele Gorj și Hunedoara, depășite doar de pensia medie din Sectorul 1 al Capitalei, care trece de 3.400 de lei. În contrast, în județele Botoșani și Giurgiu, pensionarii primesc în medie doar 1.800 de lei.

În iulie 2024, pensia medie a depășit suma de 2.500 de lei (500 de euro) doar în Sectorul 1 al Capitalei și în trei județe, conform datelor publicate de Casa Națională de Pensii, potrivit Știrilor ProTV. În regiunile Moldova, Maramureș și sudul țării, pensiile sunt mult mai mici, cu valori puțin peste 1.000 de lei.

Economiștii subliniază că media pensiilor este influențată de sumele mari primite de unii pensionari, care ajung la 8.000-10.000 de lei pe lună. Peste 70% dintre pensionari ar putea beneficia de majorări începând cu luna septembrie, după recalcularea pensiilor.

„Avem o discrepanță normală, dată de faptul că sistemul public de pensii este bazat pe principiul contributivității. Așa că o persoană care în timpul salarizării are un venit mai mare este normal să aibă și o pensie mai mare. Dacă ne uităm și la discrepanța de la nivelul produsului intern brut per cap de locuitor, vedem că lucrurile sunt destul de asemănătoare și avem o situație în care, de exemplu, Bucureștiul are un produs intern brut per capita de 5 ori mai mare decât Vasluiul”, a explicat Andreea Nica, vicepreședinte CFA România, potrivit sursei citate.

Documentele de recalculare vor fi eliberate între 15 și 31 august, iar primele plăți vor fi efectuate în septembrie.

Din aproape 5 milioane de pensionari, peste 3 milioane vor primi creșteri de pensie între 100 și 600 de lei. În timp ce unii pensionari sunt optimiști în privința majorărilor, alții exprimă îngrijorări legate de formula de calcul și de schimbările frecvente.

„Am fost maistru instructor la o școală și am 3 mii de lei și mă aștept să-mi mai mărească după 47 de ani de muncă. Mă aștept la cel puțin 10 milioane. Așa zic eu”, a spus un pensionar, conform sursei citate.

„Nu am nici măcar o speranță că se măresc pensiile. Încă nu am înțeles formula de calcul. Azi este într-un fel, mâine se modifică”, a comentat altcineva.

Următoarea creștere a pensiilor este planificată pentru ianuarie, conform legii, și va fi bazată pe rata inflației.