Cultura a fost văzută mai mult ca pe o cheltuială, a declarat ministrul Culturii, Raluca Turcan, făcând referire la subfinanțarea acestui domeniu.
Oficialul a vizitat, luni, mai multe obiective turistice locale din orașul Darabani, între care Conacul Balș, în care funcționează Muzeul Nordului, șantierul arheologic la Prima Școală Sătească de stat din Moldova, înființată în 1841 și Casa academicianului Leon Dănăilă.
Toate trei sunt în administrarea autorităților locale și au nevoie de sprijin pentru reabilitare și reconstruire.
Ministrul Raluca Turcan spune că judeţele unde cultura a fost finanţată şi a devenit motor de dezvoltare ar trebui să fie luate drept exemplu:
„Din nefericire, ani la rând, cultura a fost văzută ca o cheltuială și foarte puțini lideri naționali, oameni de stat, au înțeles că prin cultură România se poate dezvolta. Vin dintr-un județ care s-a dezvoltat prin cultură, iar lanțul de dezvoltare este unul atât de clar încât ar trebui să fie preluat de orice administrație locală și la nivel de guvern pentru că prin cultură pot obține dezvoltare”, a afirmat Turcan, citată de Rador.