De Ziua Informării Preventive, subunitățile de pompieri din județul Botoșani își vor deschide porțile pentru toți cei care vor să afle care sunt misiunile salvatorii militari.       

Activitățile se vor desfășura marți, între orele 9:00 – 14:00, în aer liber, la sediul Detașamentul de Pompieri din Dorohoi, Stația de Pompieri din Săveni, Garda de Intervenție din Trușești și Garda de Intervenție din Ștefănești.

„Persoanele interesate vor avea ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite în misiunile operative și vor primi informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență”, precizează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență.