Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) va desfășura, marți, o serie de activități de informare preventivă, în cadrul cărora botoșănenii vor fi instruiți să reacționeze în fața pericolului.
„Multe persoane sunt superstițioase și consideră ziua de „marţi, 13” o zi cu ghinion, dar se întâmplă uneori să ne facem și singuri „ghinionul” prin faptul că nu suntem destul de bine informați. De aceea, s-a stabilit ca, de fiecare dată când ziua de 13 este marțea, aceasta să fie dedicată informării preventive”, precizează IJSU.
În zonele cu aglomerări de persoane vor fi amenajate puncte de informare și se vor derula activități de conștientizare, atât în municipiul Botoșani, cât și în alte localități din județ, cu ajutorul serviciilor voluntare pentru situații de urgență.
De asemenea, prin intermediul spoturilor video din cadrul campaniilor „RISC-Renunță! Improvizațiile sunt Catastrofale”, „Siguranța NU e un joc de noroc!”, „Nu tremur la cutremur!”, „Scăpări de gaze”, „Nu încărca butelia la stația GPL!”, „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, „Mie nu mi se poate întâmpla” și „Îndepărtează pericolele! Protejează-i pe cei dragi”, pompierii readuc în atenția botoșănenilor regulile de prevenire și modalitățile de răspuns în cazul unor situații de urgență.