Patru șoferi au rămas fără permisul de conducere, sâmbătă, după ce au fost surprinși deplasându-se haotic pe străzile din municipiul Botoșani, în timp ce participau la o nuntă, anunță Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

Potrivit sursei citate, este vorba despre patru tineri, cu vârstele cuprinse între 21 și 26 de ani, doi din județul Botoșani și alți doi de naționalitate belgiană.

„Cei patru au fost conduși la sediul poliției, ulterior față de aceștia fiind dispusă măsura sancționării contravenționale pentru conducere agresivă, conducere pe sensul opus de mers și nerespectarea culorii roșie a semaforului electric cu amendă în valoare totală de aproximativ 5.000 de lei”, precizează IPJ.

Doi dintre tineri au permisele de conducere suspendate pentru 30 de zile, iar ceilalți doi vor fi pietoni în următoarele 120 de zile.