Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani a desfășurat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ample controale și razii în municipiul reședință și localitățile limitrofe. Polițiști din toate compartimentele au aplicat, împreună cu jandarmii, peste 140 de amenzi, fiind sancționate inclusiv societăți comerciale.
Potrivit unui comunicat al IPJ, au fost legitimate peste 400 de persoane și 27 dintre acestea au fost supuse controlului corporal. Nu s-au descoperit bunuri interzise în posesia celor verificați, însă 15 persoane au fost amendate pentru provocare de scandal sau refuz de legitimare. De asemenea, patru persoane au fost conduse la sediul poliției.
În paralel, au fost organizate nouă filtre rutiere, prilej cu care polițiștii au controlat 180 de autovehicule. Trei șoferi au fost depistați conducând sub influența alcoolului, alți 20 au fost surprinși deplasându-se cu viteză peste limita legală.
În același timp, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au controlat 36 de societăți comerciale și au aplicat șase amenzi în valoare de 62.000 de lei.
„În urma neregulilor constatate polițiști au aplicat 140 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 150.000 de lei și au reținut 31 de permise de conducere. Activitățile desfășurate de polițiști au avut atât rol preventiv, cât și de combatere a elementului infracțional, în cadrul acestora fiind purtate discuții cu cetățenii în ceea ce privește modul de comportament în societate”, transmite IPJ Botoșani.
Reprezentanții instituției mai menționează că, în zona localurilor publice, după ora 00:00, au fost găsiți mai mulți minori cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani.
„Recomandăm părinților să cunoască în permanență locul în care se află copiii minori și anturajul acestora, pentru a preveni expunerea lor unor medii nefavorabile sau în care ar putea deveni victime ale infracțiunilor de orice natură”, subliniază IPJ.