La un an de la decesul Alexandrei Ivanov, tânăra de 26 de ani care s-a stins la Maternitatea din Botoșani după aproape șapte ore de chinuri, fiind ignorată de personalul medical, familia încă așteaptă să se facă dreptate.

Moartea sa a stârnit un val de proteste în țară și a dus la anchete în lanț: spitalul a fost amendat cu 42.000 de lei, managerul de la acea vreme a fost schimbat imediat, iar medicul care era de gardă în acea noapte a fost concediat 4 luni mai târziu și este cercetat penal.

Alexandra Ivanov avea 26 de ani, era însărcinată în 3 luni și a lăsat în urmă 3 copii cu vârste cuprinse între unu și șase ani.

Raportul preliminar al inspecției DSP a a arătat că tânăra mămică nu ar fi primit îngrijirile corespunzătoare timp de aproape șapte ore, iar raportul medico-legal a confirmat faptul că aceasta putea fi salvată: sarcină oprită în evoluție de 48-96 ore, lipsită de intervenție, fără tratament antibiotic, fără chiuretaj, cu rezultatul de trombo-embolism pulmonar și edem pulmonar care au condus la decesul pacientei. Altfel spus, fătul murise de câteva zile, iar infecția se generalizase.

Moartea Alexandrei a dus și la anchete în lanț: spitalul a fost amendat cu 42.000 de lei, managerul de la acea vreme a fost schimbat, iar medicul care era de gardă în acea noapte a fost concediat 4 luni mai târziu și este cercetat penal. Cazul este instrumentat de procurorii de la Suceava care încă nu s-au pronunțat, având în vedere complexitatea dosarului și numărul mare de avocați, scrie agenția Rador.

S-au solicitat aproape 30 de noi expertize medico-legale care sa lămurească mai multe aspecte legate de moartea tinerei. Experți de la medicină legală din Iași trebuie sa facă contraexpertiză la ce au făcut colegii de la Botoșani, după ce toți cei implicați în dosar au contestat rezultatul inițial.

Potrivit avocatului angajat de familia tinerei, este puțin probabil ca dosarul să ajungă, în acest an, în instanță.