Doi angajaţi ai unui service auto din Botoşani au fost răniţi, joi, în urma exploziei unei anvelope, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, cei doi bărbaţi au vârste de 36 şi, respectiv, 37 de ani.

„Am fost sesizaţi cu privire la faptul că la un service auto din municipiul Botoşani a avut loc o explozie în urma căreia au rezultat două victime, de 36 şi 37 de ani. Acestea au fost transportate la spital pentru a li se acorda îngrijiri medicale”, a precizat Nenişcu.

Una dintre victime, bărbatul de 36 de ani, care se afla într-o stare mai gravă, a fost preluată de un elicopter SMURD pentru a fi transportată la o clinică din Iaşi.