Poliţia şi Inspecţia Muncii fac anchete în urma unui accident cumplit care a făcut două victime la o vulcanizare din Botoşani. Un angajat a rămas fără picioare, după ce roata unui autocamion a explodat în timp ce o schimba. Un alt coleg al bărbatului a fost rănit uşor de suflul exploziei, dar a ajuns la spital în stare de şoc după incident.

Explozia s-a produs în timp ce muncitorii vulcanizării încercau să schimbe roata unui autocamion. Cel mai probabil, din cauza presiunii mari pneul a explodat, iar cei doi bărbaţi au fost puşi la pământ de suflul deflagraţiei.

„A avut loc o explozie în urma căreia au rezultat două victime de 36 şi 37 de ani”, a declarat Delia Neniscu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani, citată de ObservatorNews.ro.

Imediat, la vulcanizare au ajuns mai multe echipaje de intervenţie, iar cele două victime au fost transportate de urgenţă la spital.

Un tânăr a ajuns în stare critică la spital

Dacă unul dintre bărbaţi a scăpat cu răni mai uşoare, colegul său în vârstă de 36 de ani a ajuns în stare critică pe mâinile medicilor.

Acesta prezenta un traumatism deschis bilateral la membrele inferioare, cu amputaţie incompletă. Pacientul a fost preluat şi transportat pentru investigaţii şi tratament la Unitatea de Primiri Urgenţe”, a afirmat Dănuţ Panaitescu, medic SMURD, pentru sursa citată.

Pentru că starea acestuia s-a agravat, medicii au decis transferul pacientului cu un elicopter SMURD la Iaşi. Atât poliţiştii, cât şi inspectorii ITM au deschis acum anchete în acest caz.