Timpii de aşteptare din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca-Costeşti ar putea creşte, pe parcursul zilei de luni, ca urmare a unor lucrări la barajul de pe Prut, au anunţat reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.
Potrivit acestora, pe barajul Stânca-Costeşti sunt planificate, în intervalul orar 9,00- 14,00, mai multe lucrări tehnice, care ar putea îngreuna circulaţia între România şi Republica Moldova.
Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor care vor să treacă frontiera între cele două state să găsească rute alternative.
„Recomandăm participanţilor la trafic care intenţionează traversarea frontierei prin Punctul de Trecere a Frontierei Stânca în perioada vizată, să utilizeze şi celelalte puncte de trecere a frontierei cu Republica Moldova, în vederea evitării unui disconfort. Geografic, cele mai apropiate puncte de trecere a frontierei sunt Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni (judeţul Iaşi), respectiv Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut (judeţul Botoşani)”, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.