La fiecare 7 minute un cuplu divorţează în România. Motivele sunt diverse de la infidelitate şi până la violenţă domestică. Dar divorţul poate aduce bătăi de cap neaşteptate. Foştii soţi ajung în instanţă şi se judecă pentru orice: de la animale de companie până la lenjerie intimă, farfurii sau perne.
Peste 20.000 de divorţuri au fost înregistrate anul trecut în ţara noastră. Motivele invocate variază, de la cauze grave precum violenţa domestică sau alcoolism până la infidelitate. Dar peste 65% din românii care au divorţat au declarat că au luat această decizie de comun acord cu partenerul. Dar, chiar şi atunci când pare că părţile se înţeleg împărţirea bunurilor se poate dovedi a fi dificilă.
Aşa a ajuns un cuplu din Botoşani să împartă în instanţă fețe de masă, farfurii, furculiţe, cuţite, un lighean, dar şi oi şi cai. Deşi au ajuns în faţa judecătorului, cei doi proaspăt divorţaţi au reuşit să se înţeleagă până la urmă. Femeia s-a ales cu vesela şi cu obiectele de uz casnic, iar bărbatul a rămas cu doi cai şi 250 de oi, conform Antena3.ro.