Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier care s-a produs, duminică, în localitatea Todireni.

La fața locului s-au deplasat pompierii Gărzii de Intervenție din Trușești cu o autospecială de stingere, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

Salvatorii au constatat faptul că autoturismul era intrat într-un cap de pod, iar cei doi ocupanți, în vârstă de 57 și 77 de ani, erau ieșiți din autovehicul.

Ei au fost preluați de echipajele medicale și evaluați la fața locului, ulterior fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.