O femeie de 49 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier produs, vineri după-amiază, în localitatea Draxini, anunță Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, în eveniment a fost implicat un singur autoturism. La fața locului s-au deplasat pompierii Detașamentului din Botoșani, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

Pompierii au găsit mașina răsturnată pe plafon. Femeia care se află la volan era ieșită din interior. Aceasta a fost preluată de ambulanța SAJ și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Botoșani”, precizează IJSU.