Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Botoșani este supraaglomerată de pacienți care ar putea fi tratați la orice medic.
60% dintre prezentările înregistrate în ultimele trei luni la UPU au fost clasificate ca probleme de cod verde, ceea ce înseamnă că nu reprezentau o urgență.
Managerul SJU „Mavromati”, Corneliu Prepeliță, susține că, în această vară, medicii urgentiști au examinat peste 16.000 de pacienți, dintre care 20% au necesitat internare.
„Unitatea de primire urgențe este foarte aglomerată și, fac un apel către populație pentru ca, în cazul când nu sunt urgențe, să se adreseze în primul rând medicului de familie, centrelor de permanență, să-și facă programări în cadrul Ambulatoriului de specialitate, evitând a se folosi UPU ca fiind o unitate ca o policlinică, având în vedere că în cadrul acestei unități se realizează toate analizele într-un termen, să zicem, într-un timp relativ scurt, dar e posibil ca la un moment dat, în cadrul desfășurări acestei activități să vină o urgență și să nu se poată, datorită volumului mare de muncă, să se perturbe cumva activitatea”, a afirmat Corneliu Prepeliță, citat de Rador.