Un incendiu violent s-a produs, sâmbătă seară, într-o gospodărie din localitatea Tudora, unde un depozit de furaje a fost lovit de trăsnet și a luat foc, anunță Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).
Potrivit sursei citate, la caz s-au deplasat pompierii Detașamentului din Botoșani, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Tudora.
„Aceștia au constatat faptul că ardeau peste 30 de tone de furaje și au intervenit rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la casă și celelalte construcții din gospodărie”, a precizat IJSU.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a acționat mai bine de cinci ore.
„Misiunea pompierilor a fost una de durată, deoarece trebuia verificat fiecare metru pătrat pentru a elimina riscul de reaprindere. Pe timpul intervenției, autospecialele au fost realimentate de mai multe ori”, a menționat IJSU.