Peste un milion și jumătate dintre apelurile la 112, recepționate în primele opt luni ale anului, au fost efectuate de persoane care fie au sunat din greșeală, fie nu au spus nimic la telefon, fie au adus ofense operatorilor. Printre abuzatori se numără și un botoșănean, care a sunat de peste 20 de ori pe zi la 112.
Potrivit unui comunicat remis de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), aceste intervenții reprezintă mai mult de jumătate din cele aproximativ 2,7 milioane apeluri non-urgente recepționate în această perioadă.
Spre exemplu, o persoană din Iași a apelat în mod abuziv numărul 112 de peste 15.000 de ori în ultimele opt luni, ceea ce înseamnă o medie zilnică de 62 de apeluri. Apelantul a utilizat o cartelă prepay şi, de cele mai multe ori, a avut un comportament neadecvat faţă de operatori şi a adresat cuvinte jignitoare.
De asemenea, o persoană din judeţul Mureş a sunat de 7.109 ori la numărul 112 de la începutul anului, iar o alta din judeţul Botoşani de 5.160 de ori.
Potrivit legislaţiei, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale sesizează cazurile de persoane care apelează abuziv 112 către Poliţia Română, în vederea identificării şi sancţionării acestora.
Apelarea abuzivă a Serviciului de urgenţă 112 se pedepseşte cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenţie se deplasează în teren şi constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei. O nouă contravenţie, în interval de un an, se sancţionează cu amendă de la 4.000 de lei la 8.000 de lei.