O angajată a unui cămin social din Botoșani, care lucrează de mai bine de un an ca asistenta medicală, ar fi furat banii destinați bătrânilor cu handicap și i-ar fi pierdut la păcănele. Așa s-a aflat că de fapt femeia nu avea niciun fel de acte care să ateste că e asistentă.
Femeia de 33 de ani este cercetată pentru delapidare și exercitare fără drept a unei profesii.
Ea lucra din vara anului trecut ca asistentă medicală în centrul de îngrijire a bătrânilor cu handicap, unde sunt internați 16 beneficiari. Surse din anchetă spun că trebuia să-i supravegheze pe bolnavi și să le administreze tratamentele stabilite de medic.
Cu avizul președintelui asociației, ea încasa banii pe care Direcția de Asistență Socială îi acorda unui număr de 12 vârstnici cu grad de handicap grav. În total, 28.000 de lei lunar.
În august, femeia nu a mai predat acea sumă, iar surse din anchetă susțin că banii ar fi fost pierduți la păcănele.
„Plata s-a făcut în baza împuternicilor emise de președintele asociației în cauză. Și la dosarele beneficiarilor stă acordul scris al aparținătorilor pentru ridicarea sumelor și utilizarea lor în interesul bolnavilor. Este un cămin de bătrâni licențiat provizoriu pentru furnizare de servicii sociale și este în procedură de licențiere finală”, a declarat Dorin Burlacu, managerul Direcției de Asistență Socială din Botoșani, pentru ȘtirileProTV.ro.
La verificările poliției a ieșit la iveală și faptul că individa nici nu era asistentă medicală, așa cum pretindea. Ea nu a putut arăta avizul emis de Ordinul Asistenților Medicali din România, document obligatoriu pentru a profesa.
Femeia riscă 5 ani de închisoare
„Doamna nu are nicio legătură cu organizația profesională, nu are certificat de membru, nici aviz de exercitare a profesiei, nici angajatorii nu au dreptul să angajeze un asistent fără un asemenea document”, a precizat Viorel Spătariu, președinte OAMGMR Botoșani.
Suspiciuni sunt cu privire și la documentele de absolvire pe care femeia le-a prezentat. Ea ar fi declarat că a urmat cursurile unui centru privat de pregătire, lucru care urmează să fie verificat de anchetatori.
Pentru a recupera măcar o parte din sumă dispărută, autoritățile iau în calcul instituirea unui sechestru pe bunurile femeii.
„Polițiștii au reținut o tânără bănuită de delapidare și exercitare. Aceasta și-ar fi însușit pe nedrept aproximativ 30.000 de lei destinați asociației la care lucra și ar fi lucrat ca asistent medical fără a deține acest drept”, a afirmat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.
Dacă se va dovedi vinovată, femeia riscă până la 5 ani de închisoare.