Trei persoane din municipiul Botoșani au rămas fără permis de uz și deținere al armelor, în urma unui control al polițiștilor din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.
Acțiunea compartimentului, desfășurată în weekend, a presupus verificare a șase persoane care dețin arme la domiciliu, conform Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
„În urma neregulilor constatate, față de trei dintre acestea a fost dispusă sancționarea contravențională, iar ca măsură complementară le-a fost anulat dreptul de a purta, deține și folosi arme pentru o perioadă de doi ani. Aceștia nu aveau asigurate armele conform prevederilor legale, creând astfel o stare de pericol pentru cei din jur”, a transmis IPJ într-un comunicat.