Elevii claselor a VI-a A și a IX-a D de la Colegiul Național „Mihai Eminescu ” din municipiul Botoșani au participat, marți, la o lecție de prim ajutor. Activitățile au fost organizate în cadrul programului „Școala Altfel”, la solicitarea instituției de învățământ.

Paramedicii SMURD le-au vorbit copiilor despre obstrucția căilor aeriene, fie cu alimente ingerate în grabă, fie cu diverse obiecte precum monezi, mărgele, agrafe, nasturi etc. Totodată, le-au arătat celor prezenți cum să execute corect resuscitarea, copiii fiind nerăbdători să încerce aceste manevre.

De asemenea, s-au adus în discuție și accidentele ce se pot produce atunci când aceștia se află în școală. Astfel, li s-a recomandat să nu se joace cu obiectele folosite la ore, precum compasul din trusa de geometrie pentru că acesta este ascuțit și îi poate răni.

Copiii au fost sfătuiți să nu se împingă pe hol sau în apropierea scărilor deoarece se pot lovi.

Cu acest prilej, salvatorii au oferit materiale de informare preventivă și sfaturi din cadrul campaniilor naționale: „Nu tremur la cutremur”, Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, „R.I.S.C. – Renunță! Improvizațiile Sunt Catastrofale!”, „R.I.S.C. – Siguranța NU e un joc de noroc!”, „R.I.S.C. – Mai bine previi, decât să nu fii!” și „Un cămin sigur pentru copilul tău!”.