Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOF) din Botoșani va organiza, pe 11 octombrie, la Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă”, o bursă de slujbe pentru absolvenții de liceu din acest an. Agenții economici sunt invitați să își transmită ofertele pentru evenimentul de selecție a potențialilor angajați.

Reprezintă un prilej de promovare a ofertei de locuri de muncă pusă la dispoziție de agenții economici, o posibilitate concretă de a realiza o interacțiune directă cu absolvenții aflați în căutarea unui loc de muncă și selectarea persoanelor care corespund cerințelor angajatorilor. Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creșterea gradului de ocupare pentru tineri, nefiind excluse alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă”, precizează AJOFM.

Agenții economici interesați să participe la bursă sunt rugați să transmită din timp ofertele cu locuri de muncă la adresa de e-mail: ajofm.bt@anofm.gov.ro. Informații suplimentare pot fi obținute la numerele de telefon 0231536791, 0231536792 sau 0231531160 – interior 119.