La nivelul județului Botoșani, toate instituțiile cu rol în managementul situațiilor de urgență generate de fenomenele meteorologice periculoase sunt în alertă, pregătite să intervină pentru salvarea vieții și protejarea bunurilor materiale ale cetățenilor.
În contextul avertizărilor hidro-meteorologice intrate în vigoare în această dimineață, pentru siguranța cetățenilor, monitorizarea eficientă a evoluției situației operative și asigurarea unei intervenții prompte în cazul înregistrării unor evenimente, la nivelul județului Botoșani au fost adoptate următoarele măsuri:
– instituirea serviciului de permanenţă la sediul tuturor primăriilor;
– realizarea unei evidențe a persoanelor vulnerabile și cu dizabilități care ar putea avea nevoie de sprijin, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale din județ;
– monitorizarea cursurilor de apă de pe raza unităților administrativ – teritoriale, a zonelor cunoscute ca fiind predispuse la inundații, în special pe perioada atenționărilor/avertizărilor meteorologice de tip NOWCASTING și intervenția de urgență, dacă situația o impune;
– asigurarea operativității tehnicii de intervenție la inundații de la nivelul tuturor primăriilor;
– activarea Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției la sediul IJSU, cu reprezentanți din structurile MAI, Sistemul de Gospodărire a Apelor, administratori de drumuri și furnizori de utilități, pe perioada de valabilitate a avertizărilor hidro-meteorologice;
– creșterea capacității operaționale la nivelul ISU Botoșani.
De asemenea, pentru preîntâmpinarea situațiilor deosebite, vor continua recunoașterile în teren în zonele cunoscute cu risc de inundații, se va informa populația asupra măsurilor și a modului de comportare în cazul producerii situațiilor de urgență, prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență de la nivelul primăriilor.