Furtuna a provocat incidente și daune în județul Botoșani, duminică, pompierii intervenind în mai multe localități afectate de vremea rea, a anunțat Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).
Potrivit sursei citate, în localitatea Pomârla, drumul spre Vama Racovăț a fost blocat parțial de un stâlp de telefonie, iar în municipiul Dorohoi, la intrarea dinspre Suceava pe DN 29 A, un copac a căzut pe partea carosabilă. În ambele cazuri au intervenit militarii din Dorohoi și voluntarii serviciilor locale.
De asemenea, intervenții pentru îndepărtarea copacilor doborâți de vânt s-au desfășurat în apropierea localității Vârfu Câmpului, pe Drumul Național 29 A și în apropiere de Mănăstirea Gorovei. În localitatea Cerbu din comuna Copălău, a fost nevoie de intervenția unei echipe a furnizorului de energie electrică, după ce mai multe fire electrice au fost rupte de vânt.
Până luni la ora 10:00, județul Botoșani s-a aflat sub incidența unui cod portocaliu de ploi torențiale și și intensificări ale vântului. În continuare, meteorologii au instituit cod galben de vreme rea, până marți la aceeași oră.