Spitalul de Îngrijiri Paliative din Botoșani este, în continuare, închis. Clădirea nu poate fi preluată încă de municipalitate pentru a fi dată în folosință din cauza unor probleme, spune primarul Cosmin Andrei.
Demersurile pentru Spitalul de Îngrijiri Paliative au fost făcute în anul 2013, șantierul a fost deschis în urmă cu 7 ani, iar termenul de finalizare era vara anului 2018.
Din cauza mai multor probleme și neînțelegeri, lucrările s-au finalizat în 2022, însă unitatea nu a devenit funcțională nici până astăzi.
„Ultima informare pe care am primit-o de la CNI a fost s-a contractat realizarea unei expertize pentru lucrările care nu au fost conforme acolo, pe partea de gaze medicale – instalația de acolo trebuie refăcută. Nu oricine poate reface această instalație. S-a făcut expertiză și mi-au transmis că era în licitație desemnarea unui câștigător care să spună Companiei Naționale de Investiții ce lucrări mai trebuiesc făcute, pentru a putea primi avizele ISU, pe scurt, la recepție”, a declarat Cosmin Andrei, conform Rador.
Unitatea construită de la zero, este destinată bolnavilor aflați în stadii terminale ale unor boli cronice. Aceasta are subsol, parter și trei etaje, spații pentru investigații RMN, pentru radiografii, sală de mese, opt saloane și o capacitate de 100 de paturi. Valoarea investiţiei este de 15,6 milioane de lei.
Spitalul va intra sub administrarea Consiliului Local și a Spitalului de Recuperare din Botoșani, ca secție a acestuia.