Un copil de 3 ani a fost extras de urgență din sânul familiei, după ce cadrele didactice de la grădiniță au observat că minorul are leziuni pe corp și un comportament ieșit din comun.

A fost sesizată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Poliția. S-a constatat că băiețelul a fost victima violenței în familie. Acesta era în grija tatălui și a bunicilor, după ce mama a părăsit domiciliul.

„A fost identificat un minor, foarte mic, de grădiniță, de către cadrul didactic, care avea un comportament atipic și prezenta leziuni. A fost sesizată Protecția Copilului, o altă instituție cu un rol foarte important în astfel de cazuri, și apoi Poliția. Din verificările acestor instituții s-a stabilit faptul că minorul respectiv este într-un mediu nesigur, a fost victima violenței în familie.

A fost extras din mediul familial și instituționalizat în regim de urgență într-un centru de copii, iar în acest moment sunt desfășurate cercetări pentru violență în familie”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Astfel de situații pot fi sesizate  la numărul unic de urgență pentru cazurile de abuz împotriva copiilor 119 și la numărul de urgență 112.

(imagine ilustrativă)