La Mănăstirea Văratec a fost aniversat, pe 12 octombrie, academicianul botoșănean Alexandru Zub. Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit o slujbă de Te Deum și l-a felicitat pentru venerabila vârstă.
Evenimentul a începutul cu sfințirea troiței din fața Căminului de bătrâni „Cuvioasa Nazaria”. Aceasta a fost amenajată prin sprijinul domnului Alexandu Zub și a familiei acestuia.
Întâlnirea a continuat în biserica mare a Mănăstirii Văratec, unde Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a săvârșit slujba de Te Deum, la care au participat oameni de cultură din diferite zone ale țării, dar și din străinătate.
În semn de gratitudine, academicianul Alexandru Zub a primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel Ordinul „Sfântul Apostol Andrei Ocrotitorul României”.
La final, IPS Părinte Mitropolit Teofan a rostit un cuvânt de binecuvântare, evidențiind personalitatea academicianului Alexandru Zub:
„Dincolo de opera sa de mare anvergură, academicianul Alexandru Zub uimește mai ales printr-o delicatețe și discreție specifice călugărilor îmbunătățiți, retrași din lume. Cu siguranță, cel mai greu moment cu care s-a confruntat academicianul Alexandru Zub a fost cel din perioada tinereții, implicându-se în organizarea, în anul 1957, la Mănăstirea Putna, a aniversării a 500 de ani de la urcarea pe tron a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Studentul Alexandru Zub alături de alți colegi au intrat în vizorul securității. A fost arestat un an mai târziu și condamnat la 10 ani de detenție din care a ispășit mai bine de 6 ani. Chiar și în astfel de grele momente, Alexandru Zub nu și-a pierdut credința în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, având convingerea că din toate omul poate să învețe și chiar să câștige folos”, a spus ÎPS Teofan, citat de ZiarulLumina.ro.
Academicianul Alexandru Zub a dovedit o mare noblețe sufletească de fiecare dată când a vorbit despre trecutul recent al unui neam marcat de prigoană și de nedreptate, evidențiind lumina credinței ce nu a putut fi înghițită de întunericul comunismului ateu”.
Acum doi ani, academicianul Alexandru Zub și-a donat întreaga bibliotecă Bibliotecii „Dumitru Stăniloae” a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. În semn de apreciere și recunoștință pentru gestul său nobil, Arhiepiscopia Iașilor a înființat o nouă secțiune de carte dedicată lui.
Istoricul Alexandru Zub s-a născut la data de 12 octombrie 1934, în Vârfu Câmpului. Din 10 septembrie 1991 a fost membru corespondent al Academiei Române, iar din 2004 este membru titular. În 1957, a organizat o manifestare studențească, considerată ilegală de către autorități, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la înscăunarea lui Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. A fost condamnat la zece ani închisoare politică, din care a executat șase. În prezent, academicianul s-a retras la Mănăstirea Văratec.