Învestirea noilor aleși locali din județul Botoșani va avea loc în perioada 21 – 28 octombrie, cu excepția unei comune unde ar trebui reluat procesul electoral, a anunțat prefectul Dan Nechifor, joi, într-o conferință de presă.
Potrivit oficialului guvernamental, primarii și consilierii locali vor depune jurământul până pe cel târziu 27 octombrie, în termenul legal de 90 de zile de la câștigarea alegerilor.
„Până acum am primit pentru consilieri locali de la Judecătorie pentru 21 de comune. Pentru consilieri locali din cadrul UAT-urilor Ștefănești, Vorniceni, Stăuceni, Bucecea, Dângeni, Bălușeni, Manoleasa, Mihai Eminescu, Santa Mare, Botoșani, Săveni, Călărași, Concești, Corni, Gorbănești, Mileanca, Sulița, Știubieni, Trușești, Tudora și Vorona”, a afirmat Nechifor.
O situație deosebită se înregistrează în comuna Coșula, unde primarul ales a cincea oară în funcție, Mircia Acatrinei, a murit la o lună după desfășurarea alegerilor.
„Pentru primarii care vor depune jurământul în fața prefectului am primit validarea mandatelor pentru un număr de 55 de primari, cu excepția celui de la Coșula, care a decedat și, teoretic, ar trebui să solicităm de la Guvern organizarea unor noi alegeri”, a precizat prefectul.
Valeriu Iftime va prelua mandatul de președinte al Consiliului Județean pe 28 octombrie.
Alegerile locale din 2020 au fost organizate în luna septembrie, și nu în luna iunie sau în preajma acestei perioade, din cauza pandemiei COVID-19. Din acest motiv, în iunie 2020, mandatele aleșilor locali au fost prelungite până la data de 1 noiembrie 2020, pentru a permite organizarea scrutinului, ducerea până la capăt a mandatelor și preluarea funcțiilor de către noii aleși.