Doi bărbați de 38 și 27 de ani, din municipiul Dorohoi, au fost reținuți pentru 24 de ore, după ce au furat bijuterii din locuința unei femei din Leorda, transmite Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
Potrivit sursei citate, aceștia sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
„Din cercetări, a reieșit faptul că cei doi, la data de 24 octombrie 2024, s-au prezentat la locuința persoanei vătămate, o femeie de 50 de ani, din comuna Leorda, pentru a cumpăra un autoturism aparținând unei rude a victimei. În aceste împrejurări, profitând de neatenția proprietarei, ar fi pătruns în interiorul locuinței, de unde au sustras bijuterii în valoare de aproximativ 8.000 de lei”, informează IPJ.
După câteva zile de cercetări, polițiștii au reușit să recupereze integral prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională și să-l restituie victimei.
Cei doi bărbați au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani.