Social-democrații din Botoșani au marcat, vineri după-amiază, debutul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, prin lipirea primelor afișe pe panourile din parcul Primăriei.
La Senat, lista este deschisă de Doina Federovici, președintele filialei PSD, locul al doilea îi revine deputatului Alexandra Huțu, iar pe a treia poziție se află Cristian Nistor.
„Avem nevoie de o guvernare social-democrată pentru a avea garanția dezvoltării în continuare a județului Botoșani și a fiecărei localități în parte. Avem cea mai bună echipă de candidați, profesioniști în domeniile în care activează. Am demonstrat pe parcursul celor patru ani cât am deținut funcția de președinte al Consiliului Județean că am derulat cele mai mari proiecte de dezvoltare a județului nostru, iar aceste proiecte nu puteau fi derulate dacă nu aveam sprijinul Guvernului condus de premierul Marcel Ciolacu și al echipei de parlamentari PSD de Botoșani”, a afirmat Doina Federovici.
Lista pentru Camera Deputaților este deschisă de Elisabeta Lipă, președinte al Agenției Naționale pentru Sport, în timp ce locul secund îi revine fostului ministru Marius Budăi, prim-vicepreședinte al filialei PSD Botoșani. Mircea Magdalena, administratorul public al municipiului Botoșani, ocupă locul al treilea, urmat de consilierul de stat Florin Gavril.
„Am plecat de la 16 ani de acasă, clădindu-mi performanța pe niște principii pe care nu mi-am propus să le încalc deloc, aceea că fără muncă nu poți să reușești în viață. Așa am plecat de acasă și așa cresc și actualele generații. Consider că România și în mod special Botoșaniul merită mult mai mult decât niște promisiuni, pentru că de promisiuni suntem sătui”, a afirmat Elisabeta Lipă.
„PSD Botoșani propune oameni serioși, de calitate, oameni care vin cu o profesie și au lucrat la viața lor. Un vot masiv al botoșănenilor pentru PSD înseamnă prezența PSD în viitorul guvern, iar prezența PSD este garanția că veniturile botoșănenilor vor crește în continuare. Pentru noi vorbesc faptele”, a precizat deputatul Marius Budăi.
Alegerile parlamentare se vor desfășura pe 1 decembrie.