Principatele Române și mai apoi România au avut mereu probleme cu nepotismul și corupția. Au existat însă în istoria politică și politicieni cu ștaif. Fie că erau parlamentari sau primari, aceștia au dat dovadă de responsabilitate și un patriotism aparte. 

Unul dintre cei mai altruiști și dedicați politicieni din istoria României a fost fără îndoială Nicolae Sofian. Boier cu spirit iluminist, Nicolae Sofian a fost primar al târgului Botoșanilor în anul 1865 iar mai apoi din 1876, senator de Botoșani.

Nicolae Sofian s-a născut la Botoșani, în anul 1812, fiind, spun documentele, copilul din flori al Sofiei Sofian, moștenitoarea unei familii de boieri locali. La aceea vreme Botoșaniul era un târg cosmopolit, deosebit de bogat, care se baza pe comerțul evreiesc și armenesc, dar și pe uriașele proprietăți funciare boierești care aduceau în oraș o infuzie de capital. Nicolae Sofian a răzbit singur, prin negoț. Prin 1846, pe când acesta avea vârsta de 34 de ani, a fost totuși recunoscut de familie și lăsat unic moștenitor, scrie Adevărul.ro.

În anul 1850, Nicolae Sofian, atât prin negustorie dar și prin moșteniri ajunsese unul dintre cei mai bogați români din Principate, cu o avere șase milioane de lei, o sumă fabuloasă la aceea vreme. Făcând slujbe pe lângă marii boieri a învățat administrație și a reușit să-și facă o educație aleasă. Nu se știe dacă a călătorit în străinătate dar avea o concepție progresistă, europeană. Cu banii strânși și-a cumpărat și rang boieresc. Slujind pe la boieri au strâns parale şi pe la 1846 şi-au cumpărat un decret de stolnic”, scria Constandin Sion în „Boierii moldoveni”, potrivit sursei citate.

Dovedind mare pricepere și ajutat de averea colosală, Nicolae Sofian a urcat pe scara socială. Este pentru un an primar al Botoșaniului, în 1865, până la schimbarea Constituției. Mai apoi, în 1876, va fi ales senator de Botoșani, în timpul guvernării lui Ion C. Brătianu. Toate funcțiile deținute, Nicolae Sofian le-a tratat cu o responsabilitate și un simț al datoriei ieșit din comun. În anul cât a fost primar, Nicolae Sofian a organizat urbanistic orașul, a amenajat trotuare, canale de scurgere și a contribuit la înființarea Grădinii Publice Vârnav, adică Parcul „Mihai Eminescu” de astăzi.

După 1860, inclusiv pe timpul mandatului de senator, Nicolae Sofian s-a luptat pentru educarea țărănimii, pentru îmbunătățirea condițiilor de viață a acestora. În plus, a fost un filantrop prin excelență. A militat pentru înființarea școlilor de arte și meserii, pentru modernizarea agriculturii, pentru asistență socială și medicală la sate. Boteza pe toți copiii de țărani săraci, având peste 300 de fini, pe care-i ținea la școală, îi ajuta cu bani și le dădea pământ. În 1893 a înființat Institutul Sofian, prin intermediul căruia se ocupa, pe cheltuială proprie, de îngrijirea orfanilor și a bătrânilor.

Peste 20 de școlari sărmani primeau lunar burse de 20 de lei, până la majorat. „Îi alfabetiza pe ţărani, îi pregătea pentru prefacerile economice ce urmau şi, mai ales, încerca să îi ajute să ţină pasul cu noile tehnologii. A dat dispoziţie să se înfiinţeze patru şcoli agronomice pe moşiile sale. Una dintre cele mai mari ctitorii ale sale a fost Şcoala Elementară de Horticultură din Pelipăuţi Lunca. A decis viitorul a sute de copii săraci din acea zonă. I-a ajutat să-şi câştige pâinea”, preciza istoricul Gheorghe Median.

Nicolae Sofian a murit în anul 1900, la vârsta de 88 de ani. Și-a încheiat viața în mod magistral, cu ultimul mare act de filantropie. Și-a donat toată averea săracilor, iar superba sa casă în stil Seccesion din Botoșani a rămas prin testament ca azil de bătrâni. „În Botoşani a încetat din viaţă Nicolae Sofian, fost senator. Defunctul şi-a lăsat întreaga avere (trei milioane) azilului de infirmi din Botoşani, înfiinţat de dânsul, cu condiţia ca numărul paturilor să sporească de la 25 la 50, să se înfiinţeze patru şcoli agronomice pe moşiile sale şi să se împartă în fiece an, la Sfântul Nicolae, câte o mie de lei celor mai sărace familii de săteni de pe moşiile sale”se arată în necrologul boierului din ziarul „Albina” la 1 octombrie 1900.